În 2023, Guvernul Ciucă asigură românilor din categoriile vulnerabile, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/ an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română.
Cum se acordă ajutorul?
- Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.
- Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Cum se utilizează?
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează:
- venitul minim garantat;
- alocația pentru susținerea familiei;
- statutul consumatorului vulnerabil de energie.
- Cine beneficiază de acest ajutor?
Categorii de beneficiar | Vârstă | Venit/lună |
Pensionar | Peste 60 ani, inclusiv | Sub 2.000 lei, inclusiv |
Pensionar de invaliditate | Nu contează | Sub 2.000 lei, inclusiv |
Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu | Nu contează | Sub 2.000 lei, inclusiv |
Familie cu alocație de susținere | Nu contează | Nu contează |
Familie/persoană cu ajutor social | Nu contează | Nu contează |
- Când ajung cardurile la beneficiari?
În periada 1–28 februarie 2023 beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie.
Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.
În perioada 1–30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II‑a.
- Când expiră ajutorul?
1 ianuarie 2024: toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
- Care sunt acte necesare pentru plată?
– Cardul de energie (primit prin Poșta Română)
– Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)
– Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare)
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.
- Ce este certificatul de validare a datoriei?
Este un document emis de asociația de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.
- Cum se efectuează plata?
La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s‑a efectuat plata.
- Ce este ancheta socială și în ce situație este necesară?
Pot fi situații în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.
În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.