Chiar dacă lasă loc de ambiguități și nu au acuratețea dorită, rezultatele recensământului de anul trecut, întârziat cu 12 luni din pricina pandemiei, sunt de natură să îngrijoreze, dacă nu chiar să îngrozească orice om responsabil, cu atât mai mult decidenții cu atribuții publice.
Dincolo de realitatea de necontestat a scăderii dramatice a populației rezidente a țării, care s-a redus față de recensământul anterior cu 1,1 milioane locuitori, fenomenul de îmbătrânire a populației este cu siguranță la fel de nociv. Un declin mai mare de 1 milion de locuitori este imens pentru o populație de 19 milioane de indivizi. Plus că s-a constatat o particularitate importantă și semnificativă survenită după anul 2010: anume că 68 la sută din declin a avut loc prin scădere naturală. Adică s-a diminuat considerabil fenomenul migraționist, specific primei decade după 2000, dar au venit pe lume doar 2,1 milioane de copii în zece ani, timp în care au decedat aproape 2,9 milioane locuitori.
Vorbim așadar de două componente- declinul populației prin migrație externă, adică o plecare masivă a câtorva milioane de români în altă parte a Europei, fugind de sărăcie, guvernare incompetentă și corupție, plus scăderea naturală a populației rezidente, prin sporul negativ care, cumulat, înseamnă dispariția a 750 de mii de locuitori în zece ani.
Este aproape un faliment din punct de vedere demografic, o situație care va atrage consecințe catastrofale pe termen mediu și lung. Cea mai bună forță de muncă a emigrat, în primul rând pe fondul incompetenței și corupției promovate de clasa politică iar urmarea este sumbră! Scăderea naturală cu 750 de mii de locuitori este o pierdere umană imensă și iremediabilă, iar procesul de îmbătrânire a populației, care s-a accentuat în contextul regresului masiv al natalității și menținerii ei la un nivel scăzut, presupune alte consecințe dramatice.
Datele recensământului indică o proporție a populației în vârstă de 65 ani și peste de 19,6 la sută, cu aproape 4% peste cifra din 2011. Iar problema nu vine nici pe departe de la vârstnici, nenorocirea este că se mai nasc prea puțini copii! Și iarăși vina aparține în totalitate clasei politice, care nu pricepe că familiile tinere nu fac copii ca să primească pomeni ori firimiturile îmbuibaților, sub formă de ajutoare ori „prestații” sociale. Părinții responsabili au nevoie de slujbe plătite decent, locuințe, școli bune, creșe , spitale în care să fie bine tratați și respectați.
Ori, în lipsa acestor condiții de bun simț, în zece ani, numărul românilor peste 65 de ani a crescut cu 478000, al tinerilor cu vârsta sub 19 ani a scăzut cu 185000 iar cel al persoanelor în capacitate de muncă s-a redus cu 1,36 milioane.
În ritmul acesta, există riscul uriaș de a nu mai avea cine să plătească pensiile și să susțină prin taxe și impozite serviciile publice, într-o economie fragilizată prin lipsa forței de muncă. Pentru că aducerea de mână de lucru ieftină, din Asia, nu este o soluție viabilă. Nu va mai avea cine să plătească uriașele datorii externe, amplificate prin menținerea unor privilegii de castă, cum sunt pensiile speciale ori zecile de mii de sinecuri. Plus că migrația tinerilor va continua, câtă vreme slujbele bune, la stat, sunt rezervate exclusiv piloșilor, restul fiind doar buni să plătească taxe tot mai mari, câtă vreme nu „s-a inventat” încă ministrul de Finanțe capabil să asigure politici pentru o mai bună colectare și lărgirea bazei de impozitare.
