În opinia președintelui Consiliului Concurenței, controversatul Bogdan Chirițoiu, salariile inspectorilor din subordine sunt neatractive, deși se apropie de 2000 de euro pe lună, venit net. Mai exact, Chirițoiu s-a plâns că are probleme cu atragerea de resurse umane, în condițiile în care salariile angajaților cu funcții de execuție, nu ar mai fi crescut de 10 ani. Acesta a spus că nu e vorba de el sau de membrii Consiliului, toți cu salarii de demnitari, ci de inspectorii de concurență care au venituri lunare nete între 6.000-8.000 de lei.
Mai rar atâta obrăznicie, să nu spunem direct nesimț, venind din partea unuia plătit din bani publici să ne apere interesele dar care a ținut în mai multe rânduri partea unor companii în detrimentul consumatorilor! N-am auzit să fi demisionat careva de la Consiliul Concurenței din pricina nivelului de salarizare, totuși enorm comparativ cu acela din economia reală, unde se muncește pe rupte, pe salarii de două trei ori mai mici.
Și dacă tot a vorbit despre salarii neatractive, putea dl. Chirițoiu să ne spună dacă și când a fost organizat ultimul concurs „pe bune”, pentru ocuparea unor posturi vacante din instituție, fără să se fi prezentat cohorte de mușterii!
Cu mult tupeu, Chirițoiu a mai spus ca aceste probleme ar putea fi rezolvate în acest an ori prin legislatie specială, ori atunci când va fi revizuită legea salarizării publice, pentru că e jalon în PNRR.