Polițiști de la Serviciul Rutier au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere pe fondul nerespectării regimului legal de viteză ori a utilizării telefonului mobil la volan fără dispozitive de tip mâini libere. Au reținut 13 permise de conducere pentru viteză excesivă și au întocmit mai multe dosare penale la regimul rutier.
Au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, dintre care 52 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reținut 13 permise de conducere pentru depășirea cu peste 50 de km/h a limitei legale de viteză.
În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au întocmit mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, astfel:
A fost depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism în Târgoviște, pe Bulevardul Mircea cel Bătrân, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit, pe DN 1A, în localitatea Cornești, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel în cauză avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Bărbatul a fost supus și testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, în timp ce conducea un autoturism, pe str. I.C. Visarion, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Și la Moreni a fost depistat un bărbat de 34 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.