O căruță încărcată cu lemne s-a răsturnat în afara drumului forestier în pădurea de lângă Arsuri, Orașul Găești, fiind prins sub bușteni un bărbat care mergea pe lângă atelaj. La locul nenorocirii au ajuns o ambulanță SMURD și un echipaj medical de la Serviciul Județean de Ambulanță, fiind identificate două persoane rănite, dintre care una inconștientă. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare.
Din nefericire, victima grav rănită nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată de către echipajul SAJ. Cealaltă persoană a primit îngrijiri medicale , fiind în afara oricărui pericol.
„În urma deplasării la fața locului și a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 39 de ani, din Găești, s-ar fi deplasat pe lângă un vehicul cu tracțiune animală și ar fi fost surprins sub materialul lemnos din vehicul.
Bărbatului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă a decedat. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”- se precizează în comunicatul IPJ Dâmbovița.