O bucureșteancă a scăpat ca prin minune după ce a fost atacată de doi câini de luptă. Femeia își plimba câinele pe digul de la Lacul Morii, lângă zona în care, în urmă cu mai puțin de o lună, Ana Oros a fost ucisă de o haită de maidanezi. S-a întâmplat marți, 14 februarie, dar șefii Autorităţii pentru Supraveghere şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti au ascuns inițial incidentul.
Abia după ce cazul a ajuns în atenția presei au ieșit din „coteț”, cu informația că cei doi câini, din rasa Cane Corso, femelă și mascul, scăpaseră din curtea proprietarului şi hoinăreau liberi pe câmpul de la Lacul Morii.
Incidentul a fost anunțat prin 112, după care a urmat o întreagă desfășurare de forțe: echipaje ASPA , de la Jandarmerie, Secția 20 Poliție și de la Poliția Locală Sector 6 au ajuns la fața locului și au capturat câinii.
Unul dintre câinii de luptă era microcipat și înregistrat în RECS, celălalt nu iar proprietarul monștrilor care ar fi putut ucide biata femeie a primit o amendă derizorie, de numai 100 de lei, din care se poate achita doar jumătate în termen de 15 zile.
Care este concluzia? Nimeni dintre cei cu responsabilități în gestionarea problemei câinilor fără stăpân ori aflați în libertate n-a învățat nimic după tragicul sfârșit al Anei Oros! Și nici nu pare careva dispus să iasă din hibernare, să facă ceva pentru a-și merita cât de cât banii de salariu.