Au fost făcute publice rezultatele obținute de elevii claselor terminale de liceu, care au participat la simularea probelor scrise la examenul de Bacalaureat 2023.Lăsând la o parte absenteismul destul de ridicat, concluzia este că prea puțini dintre liceenii din ultimul an sunt suficient de pregătiți pentru a promova.
La Limba și literatura română rata de promovare a probei este în creștere cu 11% (note mai mari sau egale cu 5): 79,4% (68,31% în anul 2022). 295 de elevi au obținut nota 10.
Nenorocirea este că cele mai multe note, peste 26000, se situează pe tranșa 5 – 5.99: 26.104.
La Limba și literatura maternă, procentul de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5) 83,4% , mai mic față de anul trecut.
Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) , a pus cele mai mari probleme concurenților, rata de promovare a probei fiind în creștere cu aproape 8% (67,6% față de 59,7% în anul 2022). La fel ca la Limba română, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99, respectiv 19.598.
Proba la alegere a profilului a avut un procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5) de 71,3% (70,92% în anul 2022).
Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, acestea pot fi consemnate în catalog.
Calendar BAC 2023 – când încep înscrierile la BAC
Pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie.
Elevii se pot înscrie la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2023 în perioada 29 mai – 2 iunie.
Examenul de Bacalaureat 2023 începe în 12 iunie, cu evaluarea competențelor, iar în 26 iunie 2023 elevii de clasa a XII-a vor susține prima probă scrisă – cea la Limba și literatura română.
În intervalul 26 – 29 iunie 2023 vor avea loc probele scrise la BAC 2023.
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2023 vor fi afișate în 3 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 7 iulie.
Calendar Bacalaureat 2023
- 29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
Probele scrise:
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale la BAC 2023