Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractele pentru proiecte de interes civic și social, a căror implementare va fi finanțată de Consiliul Județean Dâmbovița. Într-o primă etapă vor fi finanțate opt proiecte pentru activități în domeniul sportului, șapte în domeniul educației civice, și alte cinci pentru activități pentru tineret, promovarea turismului și protecția mediului
„Consiliul Județean Dâmbovița este, în continuare, partenerul celor care se implică activ în viața județului nostru. Și anul acesta, finanțăm 20 de asociații și fundații dâmbovițene, proiectele acestora având ca scop păstrarea și promovarea tradițiilor dâmbovițene, protejarea mediului, desfășurarea a diferite activități sportive, organizarea unei tabere de robotică sau a unei olimpiade naționale.
Astfel, în prima sesiune de alocare de fonduri publice nerambursabile din bugetul județului Dâmbovița pentru activități nonprofit, alocăm: 240.000 de lei pentru opt proiecte care se încadrează la capitolul sport; 110.000 lei pentru susținerea financiară a șapte inițiative în domeniul educației civice și sociale; 72.000 de lei vor merge pentru susținerea unor activități pentru tineret; 10.000 de lei pentru promovarea turismului și protecția mediului. Așadar, în această primă sesiune, alocăm în total 431.000 de lei pentru 20 de proiecte. Îi felicităm pe toți beneficiarii și le mulțumim pentru tot ceea ce fac în domeniile lor de activitate”- a spus președintele Corneliu Ștefan cu acest prilej.