În Ziua de Înălțare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a venit cu o veste așteptată cu interes justificat de dâmbovițeni! 𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐚̂𝐬̦𝐭𝐢𝐠𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐚 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐃𝐍𝟕𝟏 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 – 𝐒𝐢𝐧𝐚𝐢𝐚.
Cu acest prilej, șeful administrației publice dâmbovițene a reamintit câteva repere ale acestui proiect de importanță capitală pentru dezvoltarea economică viitoare a județului.
Contractul, care are o valoare de 𝟏,𝟏𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐓𝐕𝐀 și va schimba total modul în care se va circula pe traseul care începe din nordul municipiului Târgoviște și traversează orașele Pucioasa și Fieni și comunele Aninoasa, Doicești, Moțăeni, Buciumeni, Pietroșița și Moroeni și se încheie la intersecția cu DN 1, în Sinaia.
„Durata contractului, care va fi semnat în perioada următoare, este de 48 de luni: 12 luni de proiectare și 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
Acest obiectiv pe care ni l-am asumat vine în continuarea proiectului de 𝐥𝐚̆𝐫𝐠𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝟒 𝐛𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐚 𝐃𝐍𝟕𝟏 𝐁𝐚̂𝐥𝐝𝐚𝐧𝐚-𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞, tronsonul fiind deja în etapa de proiectare, fază după care vor începe lucrările de execuție.
Ambele proiecte sunt extrem de importante din punct de vedere economic și social atât pentru județul Dâmbovița, cât și pentru întreaga regiune”- a punctat președintele Corneliu Ștefan.
Pe același subiect, social-democratul Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor a declarat:
”Modernizarea cu fonduri europene din POIM și Programul de Transport a acestui sector al DN 71, cuprins între Targoviște și Sinaia (km 51+041 – km 109+905) va asigura infrastructura rutieră de baza necesară cererii de transport în creștere în zona de nord a județului Dâmbovița, accesul facil dinspre Târgoviște către staținea turistică de interes național Peștera Padina, alte obiective turistice aflate în Parcul Natural Bucegi și a unui grad ridicat de confort și siguranță a traficului. Totodată podurile de la intrarea și ieșirea din orasul Puciosa si trecerea la nivel peste calea ferată de la baraj vor fi în sfârșit reabilitate.”
Contractul a fost atribuit Asocierii ESTA İNŞAAT SANAYİ LOJİSTİK VE DIŞ TİCARET ANONİM ŞİRKETİ (lider) – GÜN AL MADENCİLİK İNAAT NAKLİYE SANAYİ VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ