Accident grav de muncă, vineri dimineața, la abatorul din comuna Niculești. Puțin după ora 8.00, echipajele de intervenție au găsit un muncitor prins într-un utilaj, în stare inconștientă. Imediat după extragerea victimei, echipajele medicale au început executarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire bărbatul rănit foarte grav nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Bietul om avea 48 de ani și domiciliul în Moreni. A plătit cu viața pentru un moment de neatenție în timp ce manipula un utilaj pe linia de producție.