Averile eternilor lideri sindicali nu mai sunt de mult o noutate și nici măcar nu mai reprezintă un subiect de dezbatere publică. Iar ca răspuns la comentariile din presă, stăpânii pe viață au sindicatelor au cerut să nu mai fie obligați să depună declarații de avere. De, nu dă bine să plângă de mila celor umiliți niște indivizi care câștigă într-un an cât alții într-o viață! Este și cazul lui Marius Nistor, unul dintre „artizanii” grevei din învățământ.
Ultima sa declarație de avere arată că vocalul Marius Nistor acumulează de la diferite structuri sindicale și de la stat venituri mult peste președintele României. Până și soția sa o devansează serios pe Carmen Iohannis, iar cifrele totale sunt amețitoare.
Marius Nistor, câștiguri fabuloase în 2021
În declarația de avere din anul 2022, care se referă la anul fiscal 2021, portavocea profesorilor a trecut venituri salariale de peste 255.000 de lei (aproximativ 60.000 de euro). Adică în plin an de pandemie, când milioane de români tremurau pentru locurile de muncă și zeci de mii de „dascăli” se prefăceau că țin cursuri online, Nistor a continuat să strângă „ca furnica”, în timp ce soția sa, care în acel an era directoare la Colegiul Tehnic Energetic, a avut un salariu anual de 70.297 de lei. Cumulat, cei doi au avut 328.000 lei, cam 300 de milioane bani vechi pe lună! Să tot plângi de mila profesorilor…
Spre comparație, președintele României a avut în 2021 un salariu de 179.000 de lei. Soția șefului statului, Carmen Iohannis, a câștigat, în acel an, 38.555 de lei, ceva mai mult de jumătate raportat la doamna cu soțul șef la sindicat!
Veniturile salariale ale sindicalistului șef, în 2021:
- 48.227 de lei, salariul de profesor la liceul Iorga din București
- 78.288 lei – salariul de președinte al Federației Spiru Haret
- 72.000 lei – salariul de președinte la Sindicatul Salariaților din Învățământ București
- 12.000 lei – vicepreședinte CNSLR Frăția
- 14.400 lei – drepturi de proprietate intelectuală de la Federația Spiru Haret
- 30.660 lei – membru plen Consiliul Economic și Social
Pentru anul 2022, cifrele nu sunt disponibile, declarația de avere nefiind publicată!
Ca fapt divers, Nistor deține un apartament în București, o vilă de peste 230 mp în Ilfov și o casă de vacanță la Horezu. În 2020, și-a cumpărat o mașină Mazda, iar în 2021 o Toyota. Adică și la acest capitol îl concurează cu succes pe Iohannis!
„Astăzi forța colegilor noștri e îndreptată împotriva celor care ne-au umilit și mințit atât amar de timp. Nu mai putem accepta să fie menținut un statut social care nu e corespunzător”, declara, Marius Nistor, când a anunțat declanșarea grevei generale în educație.
Ne întrebăm , pe bună dreptate, cum l-or fi umilit pe el personal? Plătindu-i integral salariul de profesor deși există informații că n-ar fi petrecut prea mult timp la catedră? Ori plătindu-i încă preț de un salariu ca membru CES ?