Previzibil vizavi de modul în care au abordat greva salariaților din învățământ, guvernanții au ajuns să se confrunte cu un uriaș val de proteste ale sindicaliștilor bugetari și din alte domenii cheie. „Nici căruță, nici în teleguță”, Guvernul Ciucă s-a umplut de ridicol prin maniera în care a încercat să arunce inițial câteva firimituri profesorilor, pentru a ceda mai apoi presiunilor tot mai intense. Înghețarea anului școlar ar fi o catastrofă, ceva de neconceput, ce nu s-a întâmplat nici în pandemie. Pe de altă parte, tot scandalul a fost deja politizat, situația fiind extrem de încinsă inclusiv în coaliție.
În plus, profesorii greviști au fost foarte probabil îndârjiți în protestul lor și pentru că solicitările sindicatelor din Poliție, privind creșterea salariilor, au fost materializate fără prea multe comentarii: începând de la 1 iunie, polițiștii vor câștiga mai mult și la salariu, și la sporuri. Și este firesc să se fi întâmplat așa! Dacă pentru alții s-au găsit bani în plus, inclusiv pentru funcționarii din administrația publică locală, pentru ei de ce să nu se aplice același tratament?
Și mai grav pentru puterea executivă este că, după profesori, și angajații din Sănătate au ieșit în stradă, marile nemulțumiri fiind legate, se înțelege, de salarii și sporuri. Este contestată și blocarea angajărilor în sistem după adoptarea de către Guvern a „Ordonanței austerității”, în luna mai. Federația sindicală Solidaritatea Sanitară a anunțat că principala revendicare este acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării, începând cu acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate. Mai departe, este înșirat un pomelnic întreg de cereri, culminând cu „posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din sănătate”.
Acuma ne aducem aminte că salariile din Sănătate au crescut enorm în 2018-2019, fără să se fi simțit, cum era de așteptat, și o îmbunătățire a calității serviciilor medicale, vorbind de sistemul public! Oamenii sunt însă liberi să ceară, mai ales că Sanitas amenință cu declanșarea grevei generale la finalul lunii iunie.
Greva japoneză a fost anunțată de Sanitas pentru perioada 7 iunie – 15 iunie, urmând ca la finalul lunii iunie, sindicaliștii să declanșeze greva generală, în cazul în care Guvernul nu aplica soluțiile deja discutate pentru revendicările lor.
CFR-iștii amenință și ei cu proteste și nimeni nu este în măsură să spună unde și dacă se va opri acest uriaș val de revoltă, odată ce a fost deschisă cutia Pandorei iar guvernarea dă semne clare că nu este în stare să pună capacul la loc!