Vineri dimineață, în jurul orei 09:45, echipaje cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Titu au intervenit în urma coliziunii a două TIR-uri
În urma producerii evenimentului rutier nu au fost înregistrate victime dar pagubele materiale sunt ridicate.
„Un bărbat, de 61 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce conducea un camion în orașul Titu, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule rutier (TIR) condus de un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Medgidia.
Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite.
Bărbatul de 61 de ani a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile”-a comunicat IPJ Dâmbovița.