La Stadionul Municipal „Eugen Popescu” a avut loc o conferință de presă cu participarea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița- Corneliu Ștefan, a primarului Municipiului Târgoviște- Cristian Stan, și a noii echipe de conducere a FCM Chindia Târgoviște. Scopul a fost prezentarea staff-ului tehnic și a obiectivelor propuse. Cu acest prilej, atât șeful administrației publice dâmbovițene cât și conducerea primăriei și-au reafirmat atașamentul și susținerea față de echipa fanion a județului, stabilind ca țintă principală promovarea în Superligă la sfârșitul sezonului viitor.
Corneliu Ștefan, președinte Consiliul Județean Dâmbovița:
„M-am implicat personal în revitalizarea echipei Chindia Târgoviște, echipa fanion a Județului Dâmbovița. Am avut nenumărate discuții cu oameni din fotbal, cu reprezentanți ai suporterilor și ne dorim o echipă tânără, profesionistă care, alături de noi, să-și asume obiectivul principal de a promova anul viitor în prima ligă. Locul Chindiei este în prima ligă, susținută de autoritățile locale și de toți dâmbovițenii.
Suntem dispuși ca, împreună cu noua conducere a clubului, alături de antrenori și, cel mai important, de suporteri, să investim, timp, resurse și efort pentru un proiect de lungă durată.
Așa cum am promis, suntem alături de A.F.C. Chindia Târgoviște și facem tot ceea ce ține de noi pentru ca vara viitoare echipa să revină în prima ligă a fotbalului național.
Este un nou început la Chindia Târgoviște cu Andrei Cordoș- președinte, Dragoș Militaru- antrenor principal, Eduard Stăncioiu- coordonator activitate sportivă, Renzo Rossi- director tehnic, Irinel Voicu- team manager.”
Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște:
„Începe o nouă etapă pentru Chindia Târgoviște. Este un început pe care eu cred că îl așteptăm cu toții. Așteptăm cu toții să avem o nouă echipă , să avem acea încredere necesară pentru a ne atinge obiectivele. Ne propunem promovarea pe prima scenă fotbalistică a țării. Avem toate argumentele, eu sunt optimist din acest punct de vedere. Atât administrația publică locală cât și cea județeană mențin atașamentul inclusiv financiar față de Fotbal Club Chindia. Ne gândim și la sponsori iar noua echipă de conducere trebuie să aibă în vedere și aceste aspecte care țin de susținerea financiară a clubului și din alte zone. Totodată cred că va trebui să se comunice mai mult, să avem niște plusuri la nivel de imagine. Dacă se face treaba cum trebuie, sunt convins că se va atinge obiectivul. Avem o bază sportivă foarte frumoasă la Târgoviște și eu cred că lucrurile vor merge în direcția dorită. Sunt convins că și suporterii vor fi alături și cred că la finalul sezonului următor , Chindia va ocupa unul dintre primele două locuri, pentru a accede direct în prima ligă!”
Andrei Cordoș, președinte Chindia Târgoviște:
„Cred că despre acest nou proiect s-au spus multe lucruri. Mă bucur să ajung în Târgoviște și în județul Dâmbovița, pentru a avea șansa să dezvolt un proiect aproape de la zero. Suntem obligați să mergem înainte cu o reconstrucție și îmi doresc să realizăm tot ceea ce ne propunem.”



