Un eveniment rutier cu două victime a avut loc vineri, la Conțești. O femeie, de 40 de ani, din orașul Otopeni, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 71, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un cap de pod.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerei, de 10 ani, ambele fiind transportate la spital.
Un alt eveniment rutier a avut loc pe A1, la kilometrul 72. Pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Detașamentul Găești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD. O persoană a fost evaluată de către echipajul medical, ulterior aceasta refuzând transportul la spital.