Sâmbătă seara, în jurul orei 20:05, pe drumul comunal 40, în localitatea Bungetu, polițiștii rutieri au surprins un bărbat de 36 de ani, din Târgoviște, în timp ce a condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Câteva ore mai târziu, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au depistat, pe drumul județean 702 B, în localitatea, Lucieni, un șofer care a condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
La Moreni au surprins în trafic un bărbat, de 40 de ani, din Prahova, în timp ce a condus un autoturism, pe drumul național 72, în localitatea Dărmănești, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului unor substanțe interzise, acesta prezentând un rezultat preliminar pozitiv.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.