Un eveniment rutier cel puțin ciudat a avut loc sâmbătă, pe DN 71,pe raza comunei Moroeni, satul Glod. Imediat dup parcurgerea unei porțiuni de drum cu denivelări, implicit cu restricții de viteză, o bucureșteancă aflată la volanul unui SUV a pierdut controlul asupra direcției și a izbit puternic un autovehicul staționat. Un al treilea vehicul, de asemenea staționat, a fost avariat ușor prin ricoșeu.
Au intervenit echipaje de Garda Fieni cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj.
La fața locului persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior una dintre acestea fiind transportată la spital.
Potrivit comunicatului IPJ Dâmbovița ”la data de 29 iulie, în jurul orei 15:15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
S-a constatat că o femeie de 49 de ani, din București, în timp ce a condus un autoturism pe DN 71, direcția Sinaia-Moroeni, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat, la volanul căruia se afla un bărbat, de 48 de ani, din Florești. Ulterior, cel din urmă ar fi ricoșat într-un alt autoturism staționat, în care s-ar fi aflat un bărbat, de 33 de ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 48 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”