La Inițiativa președintelui Corneliu Ștefan, în ședința ordinară de joi, 30 august, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea primelor sume de bani familiilor sinistrate din Crevedia. Vor primi ajutoare financiare 75 de adulți dar sunt prevăzute fonduri și pentru 23 de copii care vor începe anul școlar. Președintele Corneliu Ștefan a anunțat că sumele necesare reconstruirii caselor vor fi alocate printr-o hotărâre de guvern:
„În ședința Consiliului Județean Dâmbovița, au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia.
Din suma totală de 335.000 de lei, 300.000 de lei sunt destinați celor 75 de adulți și 34.500 de lei celor 23 de copii, diferența urmând să rămână la dispoziția filialei dâmbovițene a Crucii Roșii.
Acești bani vor putea fi folosiți de oamenii din Crevedia pentru a se întreține în perioada următoare.
Totodată, sumele necesare pentru reconstruirea și reabilitarea caselor vor fi alocate printr-o hotărâre a Guvernului României după evaluarea pagubelor.
Mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor județeni pentru votul acordat acestui proiect”- ne-a declarat președintele Corneliu Ștefan.