O persoană a fost rănită vineri dimineață, într-un accident rutier produs pe DN 72 A. În jurul orei 05:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gheboieni.
Aceștia au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din comuna Pietrari, în timp ce a condus un autoturism pe DN 72 A, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un cap de pod și în gardul unui imobil.
În urma impactului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.