Președintele Comisiei de politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean, a luat cuvântul la secțiunea principală a conferinței europene de la Madrid.
Temele abordate au vizat războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul pentru Republica Moldova, necesara decizie de începere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, necesitatea acordării statutului de candidat Georgiei, urgența implicării UE în acordarea de sprijin umanitar celor 100 000 refugiați din Nagorno- Karabach în Armenia, susținerea unor priorități ale Președinției spaniole a UE, precum relația cu statele Latino-americane.
„Am început însă cu tema aderării României la Spațiul Schengen. Le-a picat greu la stomac parlamentarilor austrieci prezenți în sală ceea ce am spus, clar și răspicat, despre cum guvernul de la Viena își bate joc de proiectul european, de solidaritatea între partenerii europeni, mai ales acum, în vreme de război, despre cum guvernul austriac calcă în picioare Tratatele UE și aquis-ul Schengen. I-am avertizat că răbdarea României are limite și că așteptăm un rezultat pozitiv până la sfârșitul acestui an. Altfel, România are mână liberă să își modifice strategia națională, în primul rând în interiorul României, pentru a-și atinge obiectivul. Adaug, doar pentru noi, românii, toate astea…fără cel care doarme la Cotroceni, care are alte interese, nu cele ale românilor. Vă pot spune că intervenția mea a avut un ecou serios la statele membre UE prezente la dezbateri, dar și la nivelul reprezentanților Serviciului European de Acțiune Externă. Evident, am mulțumit Președinției Spaniole a UE, dar și fostelor președinții Cehă și Suedeză pentru sprijinul necondiționat pentru țara noastră”- a notat senatorul Titus Corlățean pe pagina sa de socializare.