Marți, 10 octombrie, zi cu ghinion pentru un bărbat care transporta ilegal deșeuri cu o autoutilitară. Polițiștii l- au oprit în trafic, pe Drumul Național 71, pe raza comunei Moroeni, iar individul de 28 de ani, din Tețcoiu, nu a fost în măsură să prezinte documentele de însoțire sau formularul de încărcare-descărcare a deșeurilor nepericuloase pe care le transporta.
Cele 910 kilograme de deșeuri nepericuloase au fost lăsate în custodia unei societăți comerciale din localitatea Glod.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional de către polițiști pentru încălcarea prevederilor art. 19 din H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, cu amendă în valoare de 15.000 de lei, iar ca măsura complementară s-a dispus confiscarea autoutilitarei.