Manifestările organizate cu ocazia Zilei Armatei României au debutat marți, 24 octombrie, cu simpozionul de la la Muzeul de Istorie, în cadrul căruia au avut loc o lansare de carte, un moment artistic și o festivitate de premiere a elevilor de la Liceul de Arte “Bălașa Doamna”, care au realizat picturi tematice, pentru Ziua Armatei, ce vor fi expuse publicului în cadrul evenimentului;
Miercuri 25 octombrie- Ziua Armatei Române, începând cu ora 10.00, la Curtea Domnească se va desfășura un ceremonial militar public, cu participarea autorităților publice, militarilor din Garnizoana Târgoviște, asociațiilor afiliate Ministerului Apărării Naționale, Fanfarei Militare și altor personalități publice. În intervalul orar 09.00-15.00 va fi deschisă expoziția de tehnică militară și atelierele interactive de supraviețuire, aruncare a grenadelor de exercițiu și simulatorul de tragere cu armamentul de infanterie, destinate tuturor participanților și în mod expres copiilor.