Așa cum a remarcat și primarul Iulian Tătulescu, vremea a ținut anul acesta cu toată lumea: cu organizatorii, cu comercianții și cu zecile de mii de vizitatori ai Târgului de Sf. Dumitru, care are loc neîntrerupt de peste 150 de ani, la Fieni. Într-o zi splendidă, cu soare prietenos, gospodarii din zona de nord a județului au avut posibilitatea să cumpere tot ce le va face trebuință în pragul iernii. Au fost legumicultori din Băleni, ciobani din partea locului dar și de peste munți, cu pastramă și brânzeturi, apicultori și tot soiul de comercianți.
Printre oameni au fost în zi de mare sărbătoare creștină și reprezentanții din conducerea administrativă a județului, care au susținut permanent proiectele de dezvoltare ale orașului Fieni și comunelor din jur: Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, deputatul Marian Țachianu, Antonel Jîjîie, vicepreședinte CJD, consilierii județeni Mihai Istrate și Marian Dinu, Cristian Avanu, directorul ADI Apă-Canalizare, primari din comunele învecinate.
Corneliu Ștefan, președinte Consiliul Județean Dâmbovița:
„Târgul de Sfântul Dumitru, de la Fieni, a strâns și anul acesta mii de dâmbovițeni, dar și vizitatori din județele vecine.
Având în vedere că este cel mai mare târg de toamnă de la noi, aici găsiți tot ceea ce este necesar pentru aprovizionarea de iarnă.
M-a bucurat că astăzi, alături de colegi și prieteni, am găsit în târgul de la Fieni foarte mulți legumicultori, pomicultori, apicultori și fermieri dâmbovițeni cu legume, fructe, miere, brânzeturi și multe alte produse aflate la mare căutare în această perioadă din an. Pot spune că sunt cele mai bune produse din țară!
Le-am urat sărbătoriților zilei “La Mulți Ani” și sunt sigur că ediția de anul viitor va fi la fel de căutată și de frumoasă!”
Titus Corlățean, senator, prim-vicepreședinte PSD Dâmbovița:
”A fost o bucurie ca astăzi, alături de președintele județean PSD și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, dar și de alte colege și colegi social-democrați, să fim alături de alte câteva mii de dâmbovițeni sau producători și vizitatori din alte județe la cel mai mare târg de sezon din Dâmbovița, Târgul de Sf Dumitru, organizat la Fieni de conducerea social-democrată a primăriei.
Produse de cea mai bună calitate, cele mai bune mere din România (am cumpărat mere de pe Valea Dâmboviței, delicioase, 4 lei/kg), prune cărnoase și gustoase (am umplut doua plase, 8-10 lei kg, dar merită..), struguri, brânză foarte bună din Dâmbovița și Brașov, legume de toamnă, pastramă și alte produse din carne tradiționale, produse de olărit, îmbrăcăminte, dulciuri și mulți, mulți vizitatori…
Merită să vizitați târgul, e și mâine deschis , iar vremea de toamnă e superbă.”