Sâmbătă, 28 octombrie, în jurul orei 17:02, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 72, în localitatea Ulmi, un bărbat de 37 de ani.
Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului unor substanțe psihoactive, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, fapt pentru care șoferul din București a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și încălcarea prevederilor.