Timp de patru zile, Complexul ROMEXPO București găzduiește ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, eveniment de interes pentru public și o bună oportunitate de a promova obiective care merită vizitate, obiceiuri și puncte de atracție. Remarcabil este faptul că, la fel ca în anii trecuți, Județul Dâmbovița este bine reprezentat, cu unul dintre cele mai animate și vizitate standuri. Consiliul Judeţean Dâmboviţa dispune de un spațiu generos, alături de Primăria Municipiului Târgoviște, iar exponatele și Orchestra de muzică populară Chindia atrag publicul ca un magnet.
Târgul este dedicat atât zonelor turistice din România prin intermediul unităților administrativ-teritoriale, cât și agențiilor de turism, turoperatorilor la nivel național și internațional – în general, industriei turismului.
Județul Dâmbovița este reprezentat de către Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște – în cadrul unui stand comun, scopul participării fiind dezvoltarea şi consolidarea turismului prin intermediul promovării la nivel național a potențialului turistic cultural şi natural al județului nostru.
Județul Dâmbovița deține o mare diversitate de atracții turistice, o zonă montană cu peisaje de o frumusețe unică, obiective istorice și culturale înscrise în patrimoniul național, precum și o stațiune balneară de tradiție.
În cele patru zile ale târgului, vizitatorii care vor trece pe la stand vor primi materiale promoționale și vor afla informații despre destinațiile de vacanță din județul Dâmbovița, despre atracțiile turistice și posibilitățile de petrecere a timpului liber. Printre obiectivele promovate se numără facilitățile oferite de stațiunea turistică de interes național Padina-Peștera, Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, Centrul Vechi al orașului-reședință de județ, Peștera Ialomiței, Sfinxul, Lacul Bolboci, dar și cele 16 muzee şi case memoriale din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște (Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Vasile Blendea, Casa-Atelier Gabriel Popescu etc).
Astăzi, vizitatorii prezenți au fost încântați și de spectacolul susținut de Orchestra Populară Chindia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.