Trei autoturisme s-au ciocnit violent sâmbătă , în jurul orei 11.15, pe DN 72 A. Nenorocirea s-a întâmplat la Gheboieni, în condiții bune de trafic, bilanțul fiind unul cutremurător.
Au intervenit imediat echipaje de salvatori de la Garda Voinesti, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare.
La locul evenimentului au fost identificate patru victime, dintre care două în stop cardio-respirator, o fetiță și unul dintre șoferii implicați. Acesta din urmă fiind încarcerat, s-a acționat pentru extragerea acestuia și s-au executat manevre de resuscitare celor două persoane inconștiente.
În urma evaluării medicale, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Din nefericire fetița nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel echipajul medical a declarat decesul acesteia.
O a patra victimă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgoviște de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Șoferul extras dintre fiarele contorsionate a fost i el transportat la spital.
„La data de 2 decembrie, în jurul orei 11:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele verificări, un bărbat de 30 de ani, din comuna Bărbulețu, în timp ce a condus un autoturism pe DN 72 A, în localitatea Gheboieni, din direcția Târgoviște către Voinești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un șofer, de 45 de ani, din Târgoviște.
În urma impactului puternic, acesta din urmă a fost proiectat pe sensul opus de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Voinești.
Din nefericire, în urma impactului, o minoră de 7 ani și șoferul de 45 de ani au decedat, iar bărbatul de 30 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”- a comunicat IPJ Dâmbovița.