Peste 3 tone de articole pirotehnice- petarde și artificii, au fost indisponibilizate de polițiști, în dimineața zilei de 28 decembrie.
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Găești și de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Găești, la cinci bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 52 de ani.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 3.100 de kilograme de articole pirotehnice care ar fi fost deținute fără drept în vederea comercializării.
Continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, fapte prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Vineri, 29 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare alte două mandate de percheziție domiciliară la persoane din municipiul Târgoviște.
În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 150 de kilograme de articole pirotehnice care ar fi fost deținute fără drept în vederea comercializării. Și în aceste cazuri au fost deschise dosare penale.