Pompierii au fost solicitați miercuri, 10 ianuarie, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Gheboaia, comuna Finta.
Garda de Intervenție Cornești a acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un alt echipaj de la Garda de Intervenție Răcari, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, a fost trimis în sprijin.
Incendiul se manifesta la o anexă -ardere generalizată pe aproximativ 20 de metri pătrați, la acoperișul unui grajd (aproximativ 15 metri pătrați) și la garajul (20 de metri pătrați).
Tot miercuri, în jurul orei 17.00, un alt incendiu a fost semnalat la o casă din municipiul Moreni, pe Strada Flacăra. Detașamentul ISU Moreni a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul care se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, a fost lichidat rapid. Din fericire, în niciunul dintre cazuri nu au fost victime.