Un tânăr de 24 de ani, din comuna I. L. Caragiale, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Anchetatorii au stabilit că, în nopțile de 7 spre 8 ianuarie și de 12/13 ianuarie , bănuitul, în timp ce s-a aflat pe raza municipiului Moreni, a forțat și distrus sistemul electronic de la două automate de băuturi calde și a sustras banii din acestea.
Bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive, cercetările fiind continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.