A fost prăpăd marți dimineață la Râu Alb de Jos, unde două case au fost puternic avariate de un incendiu.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la o casă pe o suprafață de aproximativ 150 mp și se extinsese la acoperișurile a două construcții adiacente – o anexă și o casă învecinată – pe o suprafață totală de aproximativ 80 mp.
Garda de Intervenție Voinesti a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere, iar Serviciul de Ambulanță Județean cu un echipaj.
Din fericire nu au fost victime dar pagubele materiale sunt considerabile.