Luni, 5 februarie, în jurul orei 07:00, un accident rutier cu soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în localitatea Tărtășești.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 44 de ani, din comuna Văleni-Dâmbovița, în timp ce a condus o autoutilitară pe DN 7, în localitatea Tărtășești, din direcția București către Pitești, a acroșat și accidentat o femeie, de 79 de ani, din localitate.
În urma impactului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijri medicale.
Tot luni dimineață, un accident rutier cu victime a avut loc pe Drumul Național 7, pe raza localității Titu.
La intersecția cu Str. P.N. Grigorescu, s-ar fi produs o coliziune între un autoturism condus de un tânăr de 19 ani și o autoutilitară condus de un bărbat de 53 de ani, din direcția București către Găești.
În urma impactului, cei doi șoferi au fost transportați la spital.