Duminică, 18 februarie, un bărbat din Cojasca a anunțat la Secția nr. 3 Poliție Rurală Butimanu faptul că fratele său, în vârstă de 52 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul la data de 16 februarie, fără a mai reveni.
Pentru că în proximitatea răului Ialomița au fost găsite mai multe bunuri ce aparțineau bărbatului dispărut, s-a solicitat sprijinul reprezentanților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.
Ulterior, a fost identificat cadavrul bărbatului, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii au solicitat sprijinul pompierilor pentru a fi efectuate noi căutări în apă, fără a fi căutată o a doua persoană decedată.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.