Un bărbat de 28 de ani, din Făgăraș, s-a trezit cu polițiști dâmbovițeni la ușă, după ce a înșelat o vânzătoare din Târgoviște.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, pe parcursul zilei de 5 martie , bănuitul a mers la o societate comercială de pe raza municipiului Târgoviște, unde, prin folosirea unei calități nereale, a indus în eroare o angajată a magazinului. Escrocul i-ar fi spus femeii că este nevoie să se efectueze un update la POS, împrejurare în care ar fi determinat-o să îi transfere 20.500 de lei în diferite conturi, cu ajutorul unei stații de plată de tip SelfPay.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.