Un bărbat de 28 de ani, din Ionești, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 5 mai, bănuitul a condus un autoturism, pe Strada Lânăriei din comuna Petrești, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului și a avut anulat permisul de conducere.
Pe parcursul zilei de joi, 9 mai, bărbatul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În urma testării efectuate cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de la o unitate medicală.
În timp ce a efectuat cu autovehiculul manevra de mers înapoi, bănuitul a acroșat un alt autoturism staționat și a abandonat autovehiculul condus în zona respectivă.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.