Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, prin reprezentanții săi, a efectuat acțiuni de control în trafic, împreună cu Poliția, pentru depistarea și descurajarea transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase cu animale vii. Filtrele au fost organizate în contextul epidemiologic impus de confirmarea Pestei Micilor Rumegătoare (PRM) în România.
„Cu această ocazie a fost depistată în trafic o autoutilitară înmatriculată în Județul Sibiu, în timp ce transporta două bovine adulte. În urma verificărilor, deținătorul animalelor, domiciliat în Județul Brăila nu a putut prezenta niciun document sanitar veterinar din care să rezulte proveniența și statusul de sănătate al celor două bovine. De asemenea, nu s-a putut realiza trasabilitatea animalelor, acestea nefiind înregistrate în Baza Națională de Date (BND) și identificate.
În urma celor constatate, în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare, s-a dispus măsura uciderii celor două bovine și ecarisarea acestora, precum și sancționarea contravențională a deținătorului de animale, în conformitate cu H.G. nr. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.