Un bărbat și-a pierdut viața strivit sub tractorul pe care îl conducea le raza localității Râu Alb de Sus. În jurul orelor 16:05, a fost solicitată intervenția pompierilor pentru salvarea bietului om prins sub utilajul agricol.
Garda de intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, Detașamentul de pompieri Târgoviște cu o autospecială de descarcerare grea, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu o ambulanță. Toate eforturile au fost însă zadarnice.
A fost identificată o victima implicată în eveniment, care a fost declarată decedată de către echipajul medical aflat la fața locului.


