Sâmbătă seară, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Gemenea.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un șofer de 51 de ani, în timp ce a condus un ansamblu de vehicule (TIR) pe DN 72 A, în localitatea Gemenea, a intrat într-un autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările cu privire la acest caz continuă.