Accident rutier grav sâmbătă seră, în jurul orei 19:20, pe Drumul județean 701. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat de 33 de ani, din comuna Sălcioara, în timp ce a condus un autoturism pe DJ 701, în afara localității Braniștea, din direcția Moara Nouă către Braniștea, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală condus de un bărbat, de 64 de ani, din comuna Stoenești.
În urma impactului, căruțașul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, conducătorul vehiculului cu tracțiune animale prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.