Eveniment rutier cu două victime marți, 18 februarie , în jurul orei 12:40, pe raza localității Udrești.
Din primele date, un bărbat de 60 de ani, din județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 146, în localitatea Udrești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, un minor și o femeie, de 57 de ani, ambii din județul Teleorman, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.