Doi bărbați, de 32 și 28 de ani, ambii din municipiul Târgoviște, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Cei doi sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de 1 martie, în timp ce se aflat pe raza municipiului Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, cei ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, un bărbat, de 41 de ani, din Târgoviște.
Pe parcursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., persoanele în cauză au fost prezentate magistraților, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.