Ne râd și curcile! Urșii, cerbii, râșii, vor trece Oltul fără să se ude…
Ne râd și curcile! Urșii, cerbii, râșii, vor trece Oltul fără să se ude…4 aprilie 2025Destul de puțini sunt românii care știu că proiectul autostrăzii de pe Valea Oltului include, în paralel, construcții gigantice, despre care este greu să se afirme cu certitudine că își vor dovedi utilitatea. Între acestea un așa numit „ecoduct”, o viitoare structură de dimensiuni impresionante, cu costuri pe măsură. Anul acesta au început lucrările la secțiunile montane ale autostrăzii A1 Sibiu – Pitești și, în paralel cu autostrada propriu-zisă, constructorii vor începe execuția   unui pod de peste 300 de metri lungime și cel puțin 100 de metri lățime „pentru ca animalele mari din Carpații Meridionali să poată trece dintr-o parte în alta”. Spre nedumerirea multora, viitorul pod împădurit pentru animale este decuplat de viitoarea A1, urmând să fie realizat într-o locație pe unde nu va trece de fapt autostrada! Nu suntem specialiști dar sunt întrebări logice care nu au primit răspuns! În primul rând de ce trebuie musai acum efectiv aruncate sute de milioane de euro, ținând cont că sunt zeci de ani de când DN 7, calea ferată și Râul Olt reprezintă bariere de aproape imposibil de trecut pentru animalele amatoare de plimbări … intracarpatice. Avem exemplul altor asemenea pasaje, cum este cel care traversează autostrada între Sibiu și Sebeș, care își dovedește inutilitatea câtă vreme continuă să fie lovite animalele care aleg să traverseze „ilegal” șoseaua de mare viteză! Pe de altă parte, de ce n-ar traversa urșii pe versanții munților străbătuți de tuneluri, dacă tot va fi degrevat de trafic DN 7? Ca să nu mai spunem că n-a auzit nimeni la noi despre o migrațiune sezonieră a faunei, cum se întâmplă în Parcul Național Serengeti, din Tanzania… Exprimăm opinia că și aici suntem „mai catolici decât papa”, aruncând cu miliarde pentru viitorul ecoduct! Ca să nu mai spunem că bietele jivine nu vor putea da de pasaj decât din pură întâmplare, că doar n-au GPS și nici nu vor avea indicatoare prin pădure… Totuși, până la noi ordine, ecoductul face parte din contractul pentru autostrada A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 3 (37,4 km), contractată în 2022 cu italienii de la WeBuild pentru circa 5,3 miliarde de lei. „Ecoductul reprezintă o măsură de defragmentare și de reducere a impactului cumulat generat de proiectul autostrăzii și barierele actuale- transmite CNAIR și cu asta basta! Soluția propusă are rolul de a reprezenta pentru fauna sălbatică cea mai bună opțiune de traversare a zonei coridorului ecologic, fără a fi nevoită să interacționeze cu una sau mai multe din barierele fizice anterior menționate.” O argumentație deficitară, pentru că, așa cum am spus, animalele nu trec dintr-o parte în alta și nici nu vor căpăta acest obicei odată cu construirea autostrăzii care nu va reprezenta o barieră cu atâtea tuneluri și viaducte! [...]