Infrastructura de drumuri din comuna Pietroșița, a fost afectată de viiturile generate de ploile torențiale. Puhoaiele au afectat poduri și au adus cantități mari de aluviuni pe străzile din localitate. De asemenea, a fost afectată rețeaua electrică în zona Valea Lupului – DN71 – Titana – Piață, fiind necesară efectuarea de verificări stâlp cu stâlp.

Vineri dimineață s-au deplasat la fața locului președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan și prefectul Marian Tănase, pentru a identifica rapid soluțiile tehnice pentru refacerea infrastructurii afectate.
„Încă de la prima oră a dimineții am fost pe teren, alături de prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și de primarul comunei Pietroșița, Ion Dicu, în zona afectată de viitura produsă de ploile torențiale.
Prioritatea noastră este intervenția promptă și eficientă. Am analizat soluțiile tehnice necesare în vederea alocării fondurilor destinate situațiilor de urgență, astfel încât infrastructura afectată să fie refăcută cât mai repede.
Suntem alături de comunitate! Nu stăm deoparte și vom face tot ce ține de noi pentru a remedia această situație în cel mai scurt timp posibil”- a transmis președintele Corneliu Ștefan.


