Un motociclist a ajuns la spital miercuri seară, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier la Dumbrava.
Din verificările preliminare polițiștii au stabilit că, un tânăr de 24 de ani, din comuna Crângurile, în timp ce conducea un motociclu pe Drumul Național 72, în localitatea Dumbrava, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o șoferiță de 32 de ani, din comuna Tărtășești.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările la fața locului au fost efectuate cu scannerul 3D Faro-Zone.


