În acest weekend pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița au intervenit pentru gestionarea a 34 de incendii, dintre care 27 au fost incendii de vegetație uscată, produse pe suprafețe extinse, în mai multe localități ale județului.
Suprafețele afectate de incendiile de vegetație uscată depășesc 35 de hectare, în mai multe cazuri fiind înregistrate pagube materiale.
Numai în ziua de duminică, 28 iulie, au fost înregistrate 19 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, suprasolicitând resursele disponibile ale ISU Dâmbovița.
În jurul orei 13:28 s-a intervenit în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în comuna Corbii Mari, care s-a extins rapid la o anexă gospodărească. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 5 hectare, iar la fața locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
O situație dificilă s-a produs în orașul Răcari, sat Săbiești, unde focul s-a manifestat atât la vegetație uscată, cât și la o zonă de pădure. Intervenția a fost una complexă, fiind angrenate 5 autospeciale de stingere, provenite de la Garda de Intervenție Răcari, Detașamentul Titu și Detașamentul Târgoviște.
PREVENȚIA – esențială pentru siguranța comunităților
Incendiile de vegetație uscată se pot extinde rapid în condiții de vânt și temperaturi ridicate, punând în pericol gospodării, infrastructura și viețile omenești. În astfel de condiții, acțiunile de intervenție sunt dificile, iar resursele operative sunt utilizate la capacitate maximă.
Reamintim cetățenilor:
– Arderea vegetației uscate este strict interzisă;
– Este interzisă utilizarea focului deschis în zonele cu vegetație, mai ales pe timp de vânt;
– Nu aruncați resturi de țigări aprinse pe sol;
– Anunțați imediat orice incendiu la numărul unic de urgență 112.
Nerespectarea prevederilor legale privind arderea necontrolată a vegetației se sancționează cu:
– Amenzi între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice;
– Amenzi între 50.000 și 100.000 lei pentru persoane juridice.


