Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a primit o delegație din Croația a Autorității de Audit, însoțită de Lucian Dan Vlădescu, președintele instituției similare din România. Scopul vizitei a fost prezentarea unor proiecte de succes, Dâmbovița fiind un exemplu de bune practici în acest sens:
„Astăzi am primit vizita președintelui Autorității de Audit din România, Lucian Dan Vlădescu, însoțit de o delegație din Croația a aceleiași instituții. Au ales județul Dâmbovița ca model de bune practici în implementarea a două proiecte importante:
Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești, prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” din Târgoviște;
Contribuția județului Dâmbovița la reducerea birocrației prin introducerea de proceduri simplificate.
Delegația a vizitat județul nostru și a împărtășit experiențe valoroase în domeniul auditului și al implementării proiectelor europene”- a transmis președintele Corneliu Ștefan.


