În urma probatoriului administrat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 16 octombrie a.c., în jurul orei 19:30, bărbatul, deținător legal de arme, în timp ce s-ar fi aflat într-un fond de vânătoare din comuna Runcu, a împușcat o cerboaică, fără a deține autorizație legală de vânătoare, fiind surprins de polițiști.
Cadavrul animalului a fost ridicat de către reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, pentru efectuarea necropsiei iar polițiștii au indisponibilizat arma în vederea continuării cercetărilor.
Vineri, 17 octombrie, braconierul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.