Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara, aflat în pădurea din zona Dulbanu, din comuna Runcu, a dat din întâmplare peste cadavrul unei persoane decedate.
Macabra descoperire a fost făcută joi,16 octombrie, în jurul orei 12:50, silvicultorul anunțând imediat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni.
Până în acest moment nu a fost stabilită identitatea persoanei decedate și nu au fost identificate urme de violență.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Medicină Legală Dâmbovița, care a preluat cadavrul în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.