Sâmbătă seară, în jurul orei 21:20, polițiștii au oprit pentru control, pe Bulevardul Trandafirilor, din Pucioasa, autoturismul condus de o femeie de 40 de ani, din orașul Fieni.
În urma testării acesteia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, femeia a fost condusă la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, însă a refuzat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.