S-a dat alarma marți dimineață, în jurul orei 09:10 , când salvatorii au fost solicitați să intervină în urma unui eveniment rutier grav produs în localitatea Dobra.
S-a acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița cu o autospecială.
La fața locului a fost identificată o platformă destinată transportului de butelii răsturnată în afara părții carosabile. Șoferul a fost găsit în stare foarte gravă și a primit asistență medicală.
Pe tot parcursul intervenției traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri și s-a creat un perimetru de siguranță.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 57 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea o autoutilitară pentru transport butelii, pe DJ 711, în localitatea Dobra, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, șoferul a decedat. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.