Polițiști din Moreni au pus în executare un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Tribunalul Dâmbovița, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Gura Ocniței.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cercetările au evidențiat faptul că, la data de 14 octombrie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Moreni au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa pe DJ 710, în comuna Valea Lungă.
Pentru că șoferul nu s-a conformat dispozițiilor polițiștilor, continuându-și deplasarea spre municipiul Moreni, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia. Unul dintre polițiști a utilizat armamentul din dotare, executând un foc în plan vertical, timp în care au fost executate și somații verbale, fără a fi rănite persoane.
Ulterior, conducătorul autoturismului a oprit vehiculul în afara părții carosabile și a fugit într-o zonă împădurită.
La scurt timp, polițiștii l-au identificat ca fiind un tânâr, de 24 de ani, din comuna Gura Ocniței, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Astfel, la data de 16 octombrie a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


